Adrian Severin, despre serviciile de informații: „Occidentul a subliniat că România îi este PRIETEN, deci nu ar mai trebui să existe spionaj”

Publicat: 03/04/2023, 23:22
Actualizat: 03/04/2023, 23:22

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe şi europarlamentar, expert al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a discutat despre serviciile de informații din România și colaborarea cu Occidentul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Din anul 2004, liderii din România au fost aleși în funcție de interese, iar coordonarea a venit din Occident. Au fost multe discuții despre serviciile de informații. Din 1990, Occidentul a spus că este prietenul României, întrucât s-a terminat cu Războiul Rece, cu comunismul, drept pentru care nu mai trebuie să existe spionaj, că prietenii nu se spionează între ei.

Am spus că noi nu ne spionăm pentru a ne afla secretele, ci pentru a fi siguri că suntem loiali unul celuilalt, căci s-ar putea să derapăm de loialitatea pe care o impune alianța”, a declarat Adrian Severin.

Fostul ministru al Afacerilor Externe consideră că nu există prietenie în relațiile internaționale.

„Au existat persoane care au dat numele unor agenți secreți, scopul fiind de a arăta loialitatea”

România a vrut să îi convingă pe americani cât îi este de loială, însă acest lucru nu a adus niciun beneficiu, ba chiar ne-a adus disprețul lor, consideră Adrian Severin.

„Nu găsești nicăieri asemenea slugărnicie autodistructivă. A trebuit să punem serviciile de informații în situația de a coopera cu serviciile noilor noștri parteneri. Acesta nu este un lucru nemaivăzut sau rău. Un exemplu este colaborarea dintre serviciile istraeliene și cele americani, care este splendidă. Totuși, de la istraelieni am învățat că preitenii trebuie să se urmărească având mare grijă”, a adăugat acesta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Energia din Marea Britanie, scumpită de fenomenele meteorologice și de conflictele internaționale